-
Misterul planetei roz care a eclipsat rețelele de socializare: Nibiru, investiție de milioane de euro pe litoralul românesc
Am văzut cu toții planeta misterioasǎ care a luat cu asalt rețelele de socializare și despre care se zvonea ba cǎ ar fi un nou festival, ba ceva discotecǎ, ba vreun parc de distracții, așa cǎ nu mare ne-a fost mirarea sǎ aflăm cǎ sunt toate într-unul și ceva în plus. Ce este Nibiru? În…
-
Reset & Relax la Orgolio Caffe – Arome, culori și liniște într-o zi de mai
În data de 27.05.2025, am marcat un nou moment al proiectului GlowUp Social. Aveam în minte această locație deosebită, o căsuță undeva în Cotroceni, înconjurată de verdeață și cu elemente superbe de design. Cel mai important, însă, este că în acest loc poți savura băuturi de vară colorate, cum în puține locuri găsești, iar dacă ești o persoană…
-
Intestinul fericit, mintea liniștitǎ: Digestie, imunitate și echilibru emoțional
Multe aspecte referitoare la sănătatea noastră trec neobservate, iar o mare parte din ele sunt ignorate mai ales în tinerețe. De multe ori, organismul începe să ne trimită semnale mai târziu, ca rezultat al tuturor celor făcute în ultimii ani, iar eu pot spune că un lucru pe care nu l-am făcut a fost să…
-
Femei pentru Femei – O seară de conectare și savoare la The Bao House
Lansarea noilor bao buns la The Bao House Calea Victoriei, într-un eveniment dedicat creatoarelor de conținut și comunității Women Supporting Women.
-
Cum am reușit să alăptez exclusiv
Dacă aș face o ierarhie a lucrurilor celor mai dificile pe care le-am realizat, pe primul loc s-ar situa alăptatul. În momentul în care am devenit mamă am realizat cât de mult poate să doară recomandarea de la TV care începe cu Hrănirea exclusiv la sân…, câte frustrări și lacrimi poate această simplă reclamă să…
-
Endometrioza, boala celor 3 D
Anul trecut, am ajuns în cabinetul unui medic ginecolog cunoscut, specializat în endometrioză, cu interpretarea (care nu suna prea bine) unui RMN abdomen+pelvis cu substanță de contrast, alte câteva investigații și cu certitudinea că voi intra in operație. Răspunsul a fost contrar așteptărilor. Nu mi-a recomandat operația (cu specificația ca studiile dovedesc faptul că scade…
-
Plimbare de toamnă în primul sat turistic din România – Șirnea
Situat la 1244m altitudine, Șirnea se află în comuna Fundata din Brașov. În 1973 se declară, experimental, sat turistic.
-
Muntenegru, dragoste la prima vedere
Anul trecut m-am îndrăgostit din secunda în care am pășit pe această bucată de Rai adriatic, un loc pe care îl simt ca și cum ar fi acasă. Dacă ți s-a părut frumos în Dubrovnik, Croația, atunci Muntenegru te va surprinde cu o frumusețe de nedescris. În ciuda oboselii și a febrei musculare pe care…






